Recesivitatea - un concept 100% romanesc

În ultima vreme, am timp şi pentru a filozofa, aşa că în următoarele rânduri, voi scrie depre un curent filozofic al secolului XX lansat de  Mircea Florian (a nu se confunda cu artistul sătmărean ). Mircea Florian (n. 1 aprilie 1888, Bucureşti - d. 31 octombrie 1960, Bucureşti) a fost un filosof român, membru post-mortem al Academiei Române (1990).În 1914 îşi susţine doctoratul în filosofie în Germania, cu teza Der Begriff der Zeit bei Henri Bergson (Conceptul de timp la Henri Bergson). A fost profesor la Universitate şi a condus sectorul de istorie a filosofiei al Institutului de Filosofie de pe lângă Academie. Gîndirea logică a lui Titu Maiorescu, căruia i-a fost student, l-a marcat pentru toată viaţa.  Mircea Florian a militat pentru o ontologie realistă, cerând filosofiei să pornească de la obiect, de la „dat”, ca şi ştiinţa, şi nu de la subiect. A considerat lumea externă ca reală şi independentă de conştiinţă. A elaborat studii erudite de istoria filosofiei universale.

         În Recesivitatea ca structură a lumii, Mircea Florian elaborează o ontologie generală a existenţei în care metafizica tradiţională îşi pierde sensul.“Termenul de recesivitate este o apariţie inedită în câmpul filosofiei universale. Meritul creării  şi al explicării lui aparţine în exclusivitate gânditorului român Mircea Florian“.

Luat din biologie, cuvântul recesivitate este ridicat la nivel de concept fundamental şi,alături de dat, care este realul ca atare şi realitatea psihologică – este un principiu de„reconstrucţie filosofică“.Mircea Florian „crede (şi susţine cu o argumentare specifică)că noţiunea de recesivitate (aşa cum o defineşte  şi o foloseşte) poate cel mai bine să exprime relaţiile dintre noţiunile de bază într-o căutată; prezumtivă, necesară) unitate, articulând adecvat toate aceste abstracţii de mare generalitate“.

O întrebare care se impune cu necesitate este aceasta: Când s-a născut ideea de

recesivitate la Mircea Florian ? Filosoful nu a lăsat nimic scris în legătură cu momentul în

care i s-a cristalizat filosofia recesivităţii. În prefaţa lucrării M. Florian invocă două motive care l-au determinat să elaboreze recesivitatea: „1) raportul dintre materie (corp)  şi spirit (suflet); 2) raportul dintre noutate şi repetiţie“.

            Mircea Florian sublinia că „îndeosebi două fapte esenţiale ne-au sugerat această

exegeză filosofică: 1) un fapt binecunoscut omului, anume raportul dintre materie (corp) şi spirit (suflet); 2) un  fapt recunoscut pe faţă de-abia în vremea noastră: raportul dintre

noutate şi repetiţie sau problema formulată de noi mai demult «cum este posibilă noutatea

într-un univers care este sau pare a fi inteligibil numai prin repetiţie şi identitate. Termenul de recesivitate este propus de Mircea Florian ca principiu sau structură, în „lipsa altuia mai convenabil, într-un sens nou [...]. N-am  ţinut niciodată la termeni noi, anume fabricaţi  şi am rezistat glosomorfismului. Am ales un termen cu o întrebuinţare specială, ceea ce era un pericol, dacă n-am fi insistat asupra înţelesului generic folosit de noi“.

Conceptul de recesivitate introdus în filosofia românească de Mircea Florian „învederează o disimetrie profundă în structura lumii“. El consideră dualismul  individual – general ca fiind cel mai însemnat, deoarece în el este angajat concretul: „Aceşti doi termeni definesc principala trăsătură structurală a existenţei.

În Memoriu de titluri şi lucrări (1939), anunţa că va publica în curând 2 volume cu titlul  Elemente de filosofie arătând că „în capitolul  Relativitate  şi existenţă din această lucrare cuprinzătoare, încă neplublicată face dovada că relativitatea în cele şase înţelesuri ale ei, departe de a fi şi de drept, cum a fost de fapt, motivul esenţial al crizei filosofice la antici, medievali  şi moderni, se integrează într-o filosofie obiectivă  şi progresivă, la adăpost de acţiunea ruinătoare a scepticismului“.